vineri, 11 februarie 2011

Preparare fondant marshmallow


  • Ingrediente : 450 gr bomboane marshmallow, 1 kg zahar pudra, 4 linguri de apa, ulei de palmier sau ulei din seminte de struguri sau margarina light ( grasime care sa nu aiba miros specific !), amidon alimentar,  coloranti alimentari.
  • Mod de preparare : Se pun bomboanele marshmallow la microunde impreuna cu apa, pentru cateva minute sau se topesc pe « bain-marie ». Cand sunt perfect topite se da vasul deoparte si se adauga zahar pudra. Se amesteca pentru inceput cu o lingura de lemn pentru a incorpora zaharul. Cand devine prea greu pentru a amesteca cu lingura, se trece fondantul din vas pe masa de lucru si se framanta ca un aluat, adaugandu-se zahar pudra si o lingura de amidon, pana ce capata consistenta unei plastiline. Se inveleste in folie de plastic si la rece pentru cateva ore, ideal pentru 24 de ore. Ornamentele pentru tort, dupa indemanarea si imaginatia fiecareia sau…fiecaruia, se fac cu o zi inainte de « imbracarea » tortului. Tehnica este aceeasi cu cea folosita pentru ornarea cu pasta de zahar sau pasta din lapte praf. Daca se imbraca tortul cu fondant marshmallow, nu trebuie omis sa se unga blatul cu unt pentru ca foaia de fondant sa nu alunece. Fondantul poate fi pastrat trei luni de zile, in foile de plastic, in congelator. Cand se foloseste, se scoate din congelator cu cateva ore inainte, chiar si cu o seara inainte, se tine la temperatura camerei si  se framanta din nou pana isi recapata elasticitatea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu