luni, 4 mai 2015

Choux à la crème(reteta franceza)

Ingrediente pentru aluat (pentru coji): 100 g unt; 1 praf de sare; 125 g faina; 4 oua; 250 ml apa.
Ingrediente pentru umplutura: 500 ml lapte, 3 galbenusuri, 125 g zahar, 30 g faina, ½ lingurita seminte de vanilie. Dulceata de capsuni sau de visine, 400 gr frisca.
Mod de preparare: puneti intr-o oala apa, untul, si sarea si lasati pe foc pana incepe sa fiarba. Cand a inceput sa fiarba, dati oala deoparte de pe foc si adaugati faina toata odata.. Amestecati repede pana cand obtinetiun aluat omogen care se desprinde de pe peretii vasului. Lasati-o sa se racoreasca, amestecand din cand in cand (nu trebuie sa se raceasca de tot, trebuie sa fie doar calduta).
Cand este calduta, incepeti sa adaugati ouale, pe rand. Nu se adauga urmatorul ou pana cand nu s-a integrat bine in compozitie oul adaugat deja. Continuati astfel pana terminati toate ouale si amestecati pana obtineti un aluat omogen, de consistenta unei creme groase. Cand ati obtinut consistenta potrivita (pasta trebuie sa-si pastreze forma) o puteti folosi pentru a prepara prajiturile. Se incalzeste cuptorul la 200° C.
Tava mare de la aragaz se tapeteaza cu hartie de copt si se pun ori cu lingurita, ori cu spritul, mici gramajoare de aluat. Se coc la  200 °C pentru primele 7-10 minute dupa care se lasa focul mai mic. Nu se deschide usa la cuptor in timpul coacerii.  Timpul de coacere difera de la un aragaz la altul, etc. In principiu, aproximativ 30 de minute. Cand sunt gata se scot din cuptor si se lasa sa se raceasca bine, dupa care se taie capacelele cu un cutit de paine bine ascutit.
Mod de preparare crema de vanilie: se fierbe laptele (450 ml) impreuna cu vanilia.
Separat se bat galbenusurile cu zaharul pina se albesc, se aduaga faina  dupa care se adauga  laptele ramas. Se toarna compozitia rezultata, incet, in laptele fiert si se amesteca in mod continuu pe foc mic pana se ingroasa. Se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca.
Se umplu cochiliile de choux à la crème, astfel : se pune prima data o lingurita de dulceata, apoi crema de vanilie, iar la urma frisca. Se pudreaza cu zahar
.

Quish cu somon afumat(reteta scandinava)

Ingrediente : 250 gr somon afumat, 2 cepe rosii, 2 echalote(« hajma »pentru olteni, « vlasita » pentru moldoveni !sic !), aluat pentru tarta ( vezi reteta de aluat brisée la Etichete :Aluaturi), 200 gr emmental sau parmezan, 150 gr frisca lichida, ardei gras colorat, patrunjel verde, sare, piper, nucsoara, kurkuma.
Mod de preparare : se incalzeste cuptorul la 175°C. Se intinde aluatul brisée intr-o tava de tarta unsa cu unt si tapetata cu faina. Se inteapa foaia cu furculita, din loc in loc, pentru eliminarea aerului. Se pune foaia de aluat la cuptor pentru 10 minute, pana ce foaia se rumeneste usor. Se aseaza pe toata suprafata 80% din cantitatea de somon afumat. Se amesteca jumatate din cantitatea de emmental cu frisca lichida, cepele si escalotele taiate julien, patrunjelul, condimentele, restul de somon fumée taiat fasii, ardeiul gras taiat fasii potrivite. Se toarna umplutura in tava de tarta, se presara deasupra emmental si se da la cuptor. Se coace cca 20-30 minute. Se serveste cu salata. De exemplu salata de avocado (vezi reteta la Etichete : Salate).

marți, 21 aprilie 2015

Tajine marocana de pui cu legume

Tajine sau tagine (in berbera), este un fel de mancare marocan, intitulat astfel dupa denumirea vasului in care se prepara mancarea. In Cipru, un vas similar, se numeste tawas. Oala tajine este confectionata din argila arsa si este formata din doua parti : unitatea de baza care este plata, circulara si are laturile joase, si un con mare, inalt sub forma de cupola, care are rolul de …capac ! Capacul are rolul de a face posibila intoarcerea condensului in vasul de baza unde se pune carnea de pasare sau peste, miel, etc, legumele si /sau fructele destinate gatirii. Preparatul final este  foarte gustos si bine aromat, datorita tuturor condimentelor specifice care se adauga. Tajine tunisiana este deosebita de cea marocana, seamana mai mult cu frittata italiana.
Tajine marocana, combina foarte des carnea de miel sau pui, prepelite, porumbei, peste sau vita cu masline, pere, mere, gutui, caise, stafide, prune uscate, nuci, seminte de pin, migdale, lamai confit, miere, smochine, rodie, curmale, etc. Cu o paleta foarte bogata de  legume sau cu boabe : de naut, linte, fasole verde si boabe, mazare si altele. Este aromatizata cu un  amestec de condimente si arome ca : scortisoara, usturoi,  ghimbir, sofran, turmeric, chimen, boia de ardei, piper, curcuma, etc. Se serveste cu o garnitura de cous cous(cuscus), de exemplu. Tajine si cous cous sunt considerate ca fiind preparate traditionale berbere ce au evoulat de-a lungul timpului. Se prepara in diverse combinatii, in toate colturile lumii. Paleta de ingrediente fiind atat de bogata si variata, fiecare poate da frau liber imaginatiei pentru a putea prepara o : tajine ! Totul este sa nu se inlocuiasca aromele si condimentele asa cum procedeaza anumite persoane ce spun ca gatesc preparate din bucataria asiatica si inlocuiesc, de exemplu, sosul dulce-acrisor cu sosul bechamel sau branza tofu cu telemea de oaie!
Ingrediente : 2 piepti de pui, 2 cepe, 2 fire praz, 1 ardei gras rosu, 1 morcov mare, 2 cartofi mari, 1 capatana usturoi, ghimbir praf, ½ radacina ghimbir, un praf de curcuma, un praf sofran, piper alb, concentrat de pasare sau vita, 1 lamaie confit (murata).
Mod de preparare : se spala si se curata carnea, se taie pieptii in doua, morcovul in rondele marisoare, prazul in rondele mari, ardeiul in fasii mari. Se pun toate in tajine, se adauga mirodeniile, concentratul sau sare, piper, radacina de ghimbir rasa, ½ usturoi intreg (catei) si ½ pisat, se toarna apa sa acopere aproape toata carnea si legumele, se pune coiful tajinei si se baga recipientul in cuptor, intai la foc mare, aproximativ 15 minute si 40 de minute la foc mic. Se serveste cu garnitura de cous cous(cuscus) (vezi reteta cous cous varianta – Etichete : Retete arabe).

luni, 20 aprilie 2015

Savarine

Ingrediente
Coca : 5 oua, 6 linguri pesmet, 6 linguri zahar, un praf de sare, apa de flori de portocal sau esenta de migdale sau vanilie, un praf de curcuma (optional).
Sirop : 300 g zahar, 400 ml apa, apa de flori de portocal sau esente, o lingura coaja rasa de citrice.
Pentru ornat : 500 g frisca, 150 g dulceata de capsuni.
Mod de preparare : mai intai se ung formele cu unt si se tapeteaza cu faina. Se bat albusurile cu un praf de sare  pana la consistenta unei bezele. Separat se bat  galbenusurile cu zaharul. Se adauga albusul batut, putin cate putin in crema de galbenus, apoi pesmetul, curcuma, coaja rasa de citrice  si esenta. Se omogenizeaza, dar nu se amesteca prea mult. Se toarna compozitia in forme si se dau la cuptorul preincalzit, pentru cca 20 minute, la 170°C. Nu se deschide usa la cuptor in timpul coacerii. Se mai lasa, apoi, inca 10 minute la foc mic. Se scot formele din cuptor si se aseaza cu gura in jos pe o hartie sulfurizata. Se acopera cu un prosop si se lasa sa se raceasca. In acest timp se prepara siropul astfel : se pune apa cu zaharul la fiert. Cand s-a topit zaharul in intregime se ia de pe foc si se lasa la racit. Esenta se adauga cand siropul este aproape rece. Se scot savarinele din forme, se taie capacele si se pun in cratita cu sirop, inclusiv capacele. Atentie sa nu le rupeti ! Cand sunt bine insiropate si pesmetul s-a umflat, se scot pe o tava si se dau la frigider 2-3 ore. Dupa care se umplu astfel : un strat de dulceata,( sa nu se inmoaie in contact cu frisca),  apoi frisca, se pun capacele, iar pe capace se pune inca un strat de dulceata. Se dau din nou la frigider pentru min. 3 ore
.




duminică, 19 aprilie 2015

Supa cu galuste imperiale(reteta austriaca)

Ingrediente pentru galuste : 6 oua, 100 gr faina, 100 gr gris, 100 gr unt la temperatura camerei, 100 gr parmezan, sare, piper, ½ varf de cutit de bicarbonat, (marar optional).
Ingrediente pentru supa : 1 pui, 3 cepe, 2 morcovi, 1 telina mica, 1 radacina patrunjel, 1 pastarnac, marar, sare, piper, concentrat de gaina, 5-7 l apa.
Mod de preparare :
Galustele: se bat bine ouale cu cascavalul, sare si piper. Se adauga untul moale, apoi faina amestecata cu gris. Compozitia obtinuta se pune intr-o tava unsa cu un pic de ulei sau unt, tapetata cu hartie  si se da la cuptor  pentru 10-15 minute. Se lasa sa se raceasca si se taie in cuburi, cercuri, orice forma doriti.
Supa: se pune carnea la fiert in apa cu sare,se spumuieste de cateva ori si se lasa sa fiarba la foc mic, Zarzavatul se pune cand carnea este fiarta pe jumatate. Cand carnea si legumele au fiert,se scot din supa,iar aceasta se strecoara. Galustele se pun in supa fierbinte si se fierb cateva minute. Se serveste cu marar.

vineri, 19 decembrie 2014

Kouglof alsacian


Ingrediente : 35 g drojdie de bere proaspata,  200 gr  lapte,  500g faina,  150 g unt, 100 g zahar, o lingurita miere de albine sau sirop da agave sau artar, un praf de sare, 3 oua,  70 g stafide, eventual o lingura rasa de cacao, esenta rom. Zahar pudra, fulgi de migdale, 2 linguri de lichior de cirese, facultativ.
Mod de preparare : Se pun stafidele la hidratat in apa calduta cu un pic de esenta de rom. Se dizolva drojdia in 2-3 linguri de lapte caldut, se adauga cca 100 g faina, mierea sau siropul,  si se amesteca usor cu o paleta de lemn. Se lasa sa creasca aproximativ 20-30 minute. Sa isi dubleze volumul. Se topeste untul, se adauga restul de lapte, sarea si zaharul, si se amesteca. Se adauga apoi restul de faina amestecand continuu cu o paleta de lemn, apoi ouale la temperatura camerei, stafidele bine scurse de apa ,  cacao (facultativ), esenta de rom si lichiorul. Se amesteca, se pune maiaua care si-a dublat intre timp volumul si se framanta bine aproximativ 30 minute. Se unde forma de kouglof cu unt din abundenta, se tapeteaza peretii cu fulgi de migdale (facultativ), se pune aluatul, se acopera forma cu un servet curat si se lasa la briosa la crescut intr-un loc cald ferit de curenti de aer, cca o ora. Se coace in cuptorul preincalzit, la 180°, timp de aproximativ 40 minute. Se face testul cu scobitoarea. Cand se scoate briosa din forma, cine doreste o poate pudra cu zahar pudra.

“Tort” sandwich (Smörgåstårta)

Smörgåstårta este un sandwich care poate ajunge pana la „constructii” impresionante, o specialitate din tarile nordice, mai precis din Suedia si Finlanda. Des intalnit la bufeturile suedeze.
Ingrediente pentru 6  persoane:  18 felii paine toast fara coaja, 150 gr foie gras sau pate fin de ficat, 200 gr somon sau/si ton la conserva, somon afumat, 3 castraveti in otet, 100 gr frisca lichida, 75 gr jambon presat/ sunca presata, 30 gr unt tartinabil, 100 gr crema fina  de branza, 350 gr maioneza. Idei pentru decor: rosii umplute, oua umplute, frunze de salata verde, ridichi, rosii cherry, masline, castraveti, pentru decor, frunze de andive umplute cu icre, etc.
Mod de preparare:  Se pregatesc mai intai cremele pentru „tort”. Se amesteca pateul cu un pic de unt si mustar si cateva cubulete de castravete in otet + sare, piper. Se face inca o crema din frisca si pasta de branza in care se adauga jambon sau sunca presata taiata dupa preferinta. Iar cea de a treia crema va fi compusa din pestele din conserva bine presat, amestecat cu mustar dupa gust, un pic de unt, castraveti, sare si piper.
Se aseaza pe un platou intins o folie de aluminiu destul de mare care are rolul sa inveleasca in final tot sandvich-ul. Se aseaza primul strat de felii de paine care se unge cu putin unt, apoi se aseaza prima crema din pate si se niveleaza cu un cutit, apoi inca un strat de felii si crema din branza, frisca si jambon, inca un strat de paine si ultima crema, aceea din peste. Si in sfarsit ultimul strat de paine. „Tortul” trebuie sa fie patrat (sau cub, ma rog)! Se da la rece o noapte si cu cateva ore inainte de servire, se imbraca cu maioneza si se orneaza dupa gust, preferinte si ...inclinatie artistica!




Cozonac moldovenesc

Ingrediente: 1 kg faina, 10 galbenusuri, 20 g drojdie de bere, 100 g unt, 200 ml ulei, sare, 300 g zahar tos, o lingura cu zahar pudra, vanilie, 300 g nuci macinate, 1 esenta de rom, coaja rasa de lamaie si/sau portocale, 100 g stafide, o lingura cacao, 3 linguri cu zahar, 500 ml lapte.
Mod de preparare: se cerne faina intr-un vas adanc si se incalzeste laptele pe foc mic. In 250 ml de lapte se adauga zaharul, se amesteca si se lasa sa se raceasca. Se amesteca patru linguri de faina cernuta proaspat cu 250 ml de lapte clocotit. Se freaca drojdia de bere (o bucata de marimea unei nuci) cu o lingura cu zahar, se pune pasta obtinuta peste faina oparita, se amesteca si se lasa pe marginea aragazului la dospit, in apropierea unui ochi aprins. Galbenusurile cu sarea, se pun peste faina, se adauga coca crescuta si se incepe framantatul. Se pune laptele caldut (in care unt adaugate in prealabil esentele si coaja de citrice) peste faina, se amesteca intai bine ouale in aluat, se framanta un sfert de ora, dupa care se adauga ulei pus putin cate putin si untul la temperatura camerei. Se framanta o ora, adunand aluatul spre centrul vasului de framantat. Este gata atunci cand aluatul face basici. Cat sta aluatul la dospit, acoperit cu un prosop curat, se trec nucile prin masina de tocat, se amesteca, intr-un castron, cu cacao cernuta proaspat, cu trei linguri cu zahar tos, cu stafide si esenta de rom. Amestecul se intinde pe foaia de aluat pusa pe planseta unsa cu grasime. Se ruleaza foaia de aluat si se pune intr-o tava unsa cu unt sau se fac mai multe astfel de rulouri, care se pun in forme de cozonac, unse cu grasime sau unt. Se lasa tava sau formele cu aluat pe margineaaragazului, la caldura, inca o ora, dupa care se pun in cuptorul cald, cu focul mic, 15 minute, ca sa aiba timp sa mai creasca. Se face focul mare pentru o jumatate de ora si se coc fara sa se inchida ermetic usa cuptorului. Inainte de a fi introdusi in cuptor, cozonacii se ung cu ou, se presara pe toata suprafata cu zahar tos si se parfumeaza cu putina vanilie. Restul de vanilie se amesteca cu o lingura cu zahar pudra si se cerne peste cozonacii calzi, scosi din cuptor.

Prajitura DELAD

Vezi reteta la eticheta: "Retete à la moi"!

vineri, 9 mai 2014

SUPA THAI CU LAPTE DE COCOS (RETETA THAILANDEZA)

Ingrediente : 1 lingura ulei de arahide, 25 g ghimbir proaspat curatat si tocat, 2 catei usturoi taiati fin, 1 cutie lapte de cocos, 1 morcov curatat si taiat fasii cu aparatul de curatat legume, 1 tija telina, 2 ardei grasi colorati taiat julien, un varf de cutit ardei rosu iute, coriandru, sos de soia light dupa gust.


Mod de preparare

Se incalzeste uleiul de masline intr-o oala mica (daca nu aveti wok), se caleste in el ghimbirul taiat, usturoiul, si ardeii iuti timp de 30 de secunde.
Se adauga laptele de cocos, se aduce la punctul de fierbere, se acopera si se tine la foc mic timp de 10 minute, amestecandsa nu se prinda (daca gatiti in oala obisnuita). Se pun legumele in oala si sosul de soia light se fierbe totul cca 4 minute. Se serveste cu frunze de coriandru.


TORT "EUGENIA"



Ratatouille de ardei (reteta franceza)

Ingrediente (pentru 2 persoane) : 3 ardei mari (unul rosu, unul galben si unul verde) sau 5-6 mici, 4-5 catei de usuroi, 2 cepe, 1 lingura Herbes de Provence, cateva frunze de busuioc verde, 2 linguri ulei de masline, o frunza de dafin, 2 rosii facultativ.
Mod de preparare : se curata legumele, se spala, se taie ceapa julien, ardeii se taie in bucati mai marisoare. Se incinge uleiul intr-o cratita si se pune ceapa si usturoiul ca calit, dar foarte putin, dupa care se adauga ardeii. Se soteaza repede si daca se doreste se pot adauga rosiile curate de coaja si taiate in cuburi mici. Se adauga frunza de dafin si ierburile de Provence. Se lasa sa se patrunda legumele la foc mic, dar sa nu se inmoaie prea tare. Se serveste fie calda, fie rece, cu frunze de busuioc tocate, ca garnitura sau simpla.

duminică, 19 ianuarie 2014

Prajitura "Alba ca Zapada"

Ingrediente: 
Foile:
2 cesti de zahar granulat, 1/2 lingurita sare, 3/4 ceasca unt topit, 1/2 lingurita esenta de vanilie sau un pachetele de zahar vanilat, 3 cesti faina, 3 lingurite praf de copt, 1 ceasca lapte, 6 albusuri de ou la temperatura camerei.
Crema:
150 gr unt sau margarina, 1/2 litru lapte, 2-3 liguri faina, 300 gr zahar pudra, zeama si coaja de la o lamaie, 100-200 gr frisca, 100-200 gr nuca de cocos.
Mod de preparare:
Foile:
Se amesteca sarea, zaharaul si untul topit intr-un vas, se adauga esenta de vanilie, se incorporeaza apoi faina amestecata cu praful de copt. Se alterneaza faina in ploaie cu laptele ce se incorporeaza concomitent in crema deja formata si se amesteca foarte bine. Albusurile se bat separat cu  foarte, foarte putina sare, pana se formeaza o spuma ca pentru bezea. Se incorporeaza in aluat. Se imparte aluatul in 3 parti egale, se fac 3 foi care se coc pe fundul tavii de la aragaz. Atentie:  se coc foarte repede!
Crema: 
Se amesteca faina cu laptele si se incalzesc pe foc mic, amestecand continuu pentru a nu face cocoloase. Intr-un alt vas, se freaca bine untul sau margarina cu zaharul si se adauga compozitia de lapte si faina, rece. Apoi se mixeaza aceasta crema cu frisca bine batuta. Se adauga la final zeama si coaja rasa de lamaie. Se aseaza crema intre foi, iar cine doreste poate presara peste crema, fulgi de nuca de cocos. Se lasa la rece pentru minimum 12 ore! De preferinta pana a doua zi!

marți, 8 octombrie 2013

Drob de legume

Ingrediente : 2 cepe, 100 g orez, 1/2 radacina telina, 2 cartofi, 1morcov, sare, piper, 3 linguri pesmet, concentrat de legume, 1 legatura patrunjel, 1 legatura marar, o lingurita margarina sau unt sau à lingura ulei, 2 linguri boia de ardei dulce, ardei gras colorat si masline negre optional.
Mod de preparare : Orezul se pune la fiert in apa cu concentrat de legume. Separat, se pun la fiert cortofii in coaja. Cand sunt fierti, se curata si se dau pe razatoarea mica.Ceapa curatata se toaca marunt si se pune la calit in unt sau margarina sau ulei. Morcovii si telina se dau pe razatoarea mare. Maslinele se curata de samburi si se taie feliute iar ardeii julien. Orezul fiert se amesteca cu ceapa, cartofii, morcovii, telina, maslinele si ardeiul. Se adauga pesmet, 1 cana supa cu concentrat de legume si verdeturile tocate marunt.

Se adauga boiaua de ardei, se sareaza si se pipereaza. Amestecul rezultat se pune intr-o tava potrivit de mare, unsa cu unt sau margarina, tapetata cu faina si se da la cuptor, la foc potrivit, pentru 30 min

luni, 7 octombrie 2013

Cheesecake light cu banane, piersici si zmeura


Ingrediente :

  • 300 g biscuiti digestivi
  • 150 g unt light
  • 400 g branza « Philadelphia » light
  • 200 g frisca lichida light
  • 4-5 linguri «  stevia » oudra sau 200-250 g zahar
  •  4-5 piersici sau piersici din compot
  •  250 g zmeura proaspata sau congelata
  • 1-2 banane
  • sucul de la o lamaie
  • cateva frunze de menta verde
  • 100 g ciocolata alba light
  • 3-4 linguri nuca de cocos
  • 2  pliculete  agar-agar sau gelatina (unul de gelatina pentru tarta)
  • esenta de vanilie sau zahar vanilat (dupa dorinta)
Mod de preparare :
« Blatul » : se zdrobesc biscuitii foarte fin. Se topeste ciocolata ciocolata şi untul la bain-marin. Când amestecul s-a topit, se toarnă peste biscuiţii sfărâmaţi şi se amestecă bine bine pana la omogenizarea completa. Pe un platou se aşează un inel de tort sau doar inelul de la o formă de tort cu fund detaşabil. Se pune compozitia pentru „blat”, se nivelează bine cu dosul unei linguri şi se dă la frigider.
Crema : Se mixeaza frisca lichida , rece,  pana se intareste. Separat se mixeaza crema de brânză, zahărul pudră şi esenţa de vanilie. Gelatina alimentară se amestecă cu 100 ml apă rece şi se lasă să se înmoaie 10 minute. Apoi se toarnă într-o crăticioară şi se încălzeşte pe aburi, fără a o lăsa să fiarbă. Se amestecă frişca bătută cu branza şi gelatina răcită şi se mixează . Compoziţia se va închega când prajitura va fi pusa la frigider. Se taie bananele rondele si persicile in cuburi si se integreaza fructele in compozitia de crema. Se toarna peste „blatul” de biscuiti. Zmeura se amesteca cu un pliculet (dizolvat) de agar-agar sau gelatina speciala pentru tarta si se toarna peste crema de branza. Se lasa la frigider minimum 3-4 ore.





STOP ABANDONULUI! STERILIZEAZA-TI CAINELE SI PISICA!


joi, 4 iulie 2013

Salata de avocado (varianta)

Ingrediente(ptr 2 persoane) : 1 avocado marisor bine copt, 2 rosii medii, 1 ceapa rosie, cateva fasii de ardei gras colorat, suc de lamaie(dupa gust), 1-2 tije telina cu frunze, 1 lingura de maioneza, sare, piper.
Mode de preparare : se taie avocado in doua si se scoate samburele. Se taie fructul in cuburi potrivite si se stropeste cu sucul de lamaie, imediat, ca sa nu se innegreasca. Se adauga rosiile taiate dupa preferinta, ceapa taiata julien sau cum preferati, ardeiul gras, tijele de telina taiate rondele fine, frunzele de telina taiate fin, maioneza, sare si piper. Se omogenizeaza totul usor si se da la frigider pentru 10-15 minute.

marți, 18 decembrie 2012

Bomboane Raffaello


Ingrediente :
40 ml frisca lichida, 30 gr unt, 100 gr ciocolata alba, 170 gr lapte condensat, 2 linguri rase de lapte praf, 300 gr fulgi nuca de cocos, 30 samburi de migdale fara coaja ( daca sunt mari se taie in doua), 200 gr napolitane cu crema de vanilie, aprox 40 gr zahar pudra cu aroma de vanilie (doar in cazul in care vreti bomboanele mai dulci), esenta de vanilie si de migdale.
Mod de preparare : Ciocolata rupta bucati se pune la topit in frisca incalzita( sa nu fiarba !) pe bain-marie. Cand ciocolata s-a topit complet se ia de pe fos si se lasa la rece minimum 2 ore. Dupa care se bate spuma pana se dubleaza volumul. Se adauga untul frecat spuma cu zahar. Se adauga apoi laptele condensat, laptele praf si jumatate din cantitatea de fulgi de nuca de cocos, esentele si napolitanele faramitate in robot. Se amesteca totul foarte bine ( se poate face operatia cu mana sau la rorbot) dupa care se da la rece aproximativ 3 ore.  Din compozitia rezultata, se fac bile de marimea unei nuci, in mijloc se pune cate o migdala, dupa care fiecare bomboana se tavaleste prin fulgi de nuca de cocos. Se dau la rece pentru minimum 4 ore ! Se pot pastra la rece chiar si o saptamana, inchise ermetic.