luni, 14 martie 2011

Cozonac unguresc cu mac

Ingrediente :
Aluat:
  • 500 grame de faina
  • 150 mililitri de smantana
  • 250 de grame de unt
  • 1 lingura de zahar
  • 20 de grame de drojdie proaspata
  • 1 ou
  • 50 de grame de zahar pudra
  • un praf de sare.

Umplutura:
  • 200 de grame de seminte de mac maruntite
  • 150 de grame de zahar pudra
  • 100 mililitri apa
  • 10 grame de zahar vanilinat
  • 50 de grame de stafide inmuiate in 50 mililitri rom
  • Coaja rasa si zeama de la o lamaie
  • 1 lingurita de praf de scortisoara
  • 1 lingurita de cuisoare maruntite.
1 ou pentru uns.
 
Mod de preparare:
Prepara intai umplutura: pune pe foc apa si zaharul si adu-le la punctul de fierbere. Intr-un bol separat pune semintele de mac. Ia amestecul de pe foc si toarna-l deasupra macului. Incorporeaza stafidele scurse, zaharul vanilinat, praful de scortisoara si praful de cuisoare. Adauga coaja rasa de lamaie si o lingura de suc de lamaie proaspat stoarsa.
Prepararea aluatulului: incalzeste putin smantana, adauga un ou si amesteca bine. Presara drojdia peste amestec. Intr-un bol separat pune untul taiat feliute peste faina, cerne 50 de grame de zahar pudra deasupra si un varf de sare, apoi adauga combinatia de drojdie cu smantana si ou deasupra. Framanta-l bine, astfel incat sa obtii un aluat. Imparte-l in patru bile, iar fiecare bucata inveleste-o intr-o folie, apoi da-le la frigider pentru cel putin 2 ore sau si mai bine, pentru o noapte intreaga. Dupa ce scoti bucatile de aluat de la frigider, framante-le pe fiecare in parte pentru cateva minute. Pe un fund sau pe masa tapetata cu faina intinde-le cu ajutorul unui facalet, astfel incat sa iti rezulte bucati dreptunghiulare de 0,5 centrimetri grosime.  Imparte si umplutura in patru parti egale. Imprastie cate o parte de umplutura uniform pe cate o foaie, lasand cate 2 centrimetri neacoperiti la margine. Pe partile mai scurte, indoaie marginile cate 2-3 centimetri, astfel incat umplutura sa nu poata iesi din interior. Ruleaza aluatul si pune toate bucatile intr-o tava unsa cu unt. Unge rulourile cu un albus de ou si lasa-le sa stea pentru 30 de minute. Dupa aceea intinde deasupra lor restul de albus si lasa-le din nou sa stea inca 30 de minute. Inteapa marginile si partea superioara a rulourilor cu o furculita pentru a impiedica craparea lor. Incalzeste cuptorul la 180 de grade. Da tava cu cozonaci la cuptor si lasa-i sa se coaca pentru aproximativ 40 de minute, iar in primele 20 de minute nu deschide usa cuptorului. Dupa ce coaja de deasupra are o culoare aurie-maronie, scoate-i din cuptor. Lasa-i sa se raceasca in tava in care i-ai copt. Dupa ce s-au racit,  il poti taia felii daca vrei sa il servesti imediat. Daca nu, inveleste-i intr-o folie pentru alimente si tine-i intr-n loc uscat si rece pana la servire.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu